Când Dumnezeu cântă la ghitară
întreaga fire se așează pe bănci
în cerc sau în linie dreaptă,
concertul începe cu trilul privighetoarei
în acorduri de nonă.
Nu știu prea multe despre muzica Lui
ea se savurează însă în liniște
toate robinetele zgomotului lumesc
de la forfota stadioanelor până la zăngănitul
armelor de război trebuiesc oprite.
Dumnezeu varsă din corzi pace, iertare, iubire
și-o armonie copleșitoare.
Dinspre pământ se ridică-n picioare ochii copacilor,
gândurile păsărilor o iau la fugă spre El,
florile își deschid inima și câteodată
un om oftează și plânge.

Totuși cunosc multe suflete
care pășesc în față în timpul concertului
cu aminuri și buchete de frezii pe buze,
cu psalmi pe cerul gurii
în mâinile libere de îndoieli ținând slava și lauda,
cunosc multe suflete care zboară ca sunetele
cu aripi de soare în seară
spun ah-uri care n-au mai fost spuse vreodată
toate strălucind ca o sticlă Murano.

Când un roi de albine face un pas înainte,
un izvor plânge ca un copil căruia
viața i se pare prea mică
mâna eternității îi șterge lacrimile de pe obraz
pentru că acel melos divin nu rezonează cu lacrima,
sunt acorduri ierarhice pe care
doar Domnul le știe.
Când un pom înflorit stârnește aplauze
timpul se-ndoaie sub greutatea lor cu aromă de must,
cerul, colorat în lapis lazuli de mâini ridicate
clocotește și îngheață în același timp la vibrația corzilor.

Doamne, ce frumos cânți
spun aștrii și gurile raiului,
ce frumoasă e melodia iertării
căzută pe fruntea plecată. Tu ridici
din țărână armonii nevisate,
le faci covor sub picioarele plaiului,
din gâtul ghitarei scoți vorbe de bine
presărate de Duhul Tău peste fruntea curată.
Doamne, ce ureche de aur mi-ai dat
să pot să ascult murmurul dragostei,
ce suflet adânc din suflarea Ta mi-ai făcut
să-ți pot mulțumi chiar prin suspine,
ce frumos este omul
care-l pui Tu în mine!